Iluzie

Mă gândesc la mare. E un fel de obsesie, sau poate..., Nu! E o obsesie (trebuie să fie)! Ar putea fi altceva?
Cred că până la urmă e doar marea.
E un fel de lumină. Un ghid. Un ţel? Sau... e doar reverie.
Of! De ce trebuie să fie atât de greu? De ce trebuie să fie peste tot? E cu mine în gând aici şi acolo, mă însoţeşte peste tot şi-mi apare în faţa ochilor când vrea ea. E atât de impulsivă! Nu se gândeşte decât la ea... şi la mine, la noi două...o amintire.
Când ma gândesc la ea, am impresia că orice vis poate deveni realitate. Îmi dă putere să cresc, să mă înalţ, să fiu EU. Un EU aşa cum îmi doresc să fiu, nu cum sunt, un EU perfect în imperfecţiunea lui. Un vis ce ar putea deveni realitate.

O iluzie!