A fost o dată un copil ce vroia să ajungă în cer. Credea că acolo va avea totul, va fi un zeu. Imensa lui dorinţă de supremaţie îl măcina zi şi noapte. Nimeni nu-l înţelegea, iar el nu înţelegea pe nimeni. Vroia să fie tot şi totul să fie al lui! Ani de zile a fost mâncat de ideea de a ajunge sus, viaţa trecea pe lângă el, dar El credea că e mai puternic decăt ea. Ajuns la bătrâneţe speranţa că visul sau va deveni realitate începu să scadă odată cu încrederea în sine. Începu să vadă tot ce a pierdut şi să aibă regrete. Regretele i-au fost sfârşitul. Nu a putut trăi cu ele şi s-a sinucis. Probabil aceasta a fost cea mai bună alegere din viaţă, pentru că în sfârşit a ajuns în cer. Dorinţa lui ar fi trebuit să devină realitate, dar cerul era plin de zei. Ştia totul dar se simţea mai neimportant decât pe pământ, căci pe pământ era o persoană unică şi avea o idee unică, ceea ce îl făcea să fie special şi simţea că va reuşi. Dar aici era un atotştiutor între atotştiutori, la ce bun? Mai bine ar fi fost un nimic între nimicuri, măcar atunci nu ar fi realizat ce este...
Trebuia să se remarce! Trebuia să fie mai bun! Dar cum?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu