Ramuri argintii de negurie ceaţă,
Închid ochii, apare liniştit
Din marginea neterminată de verdeaţă
Un prinţ frumos cu ochii de argint.

Capul şi-l pleacă mângâietor spre mine,
Iar ochii-i trişti m-apasă mai mult ca niciodat',
Viaţa pare o-ntinsă câmpie
Şi sper să îl revăd la un moment dat.

O picătură cade din senin,
Teiul trist scutură frunza lin
Vântul se zbate în zadar
Norii se scurg încet înspre altar.

Ce mă apasă cel mai mult e densa ceaţă,
Priviri înmărmurite şi fără de speranţă
În care indiferenţa cuprinde tot ce-i muritor.
Iubirea ce se stinge: un foc fără cuptor.