Acelaşi fior; aceiaşi strămutare;
Bătaia inimii şi visul ce dispare.
Dormim adânc şi neclintim pământul,
Dormim adănc până ne vine rândul.
Deschidem ochii, luându-ne zborul
Simţim fiorul ce ne flutură părul.
Mâhnirea ne cuprinde, ne abate
Dar o iubim, fiindcă ea face parte
Din dragoste şi freamătul ce-l susuri,
Din ura ce o porţi fără cusururi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu