Cer

Poate  ca  cerul spune mai mult decat este...

Despre natură...

Natura se repetă retoric!
Imaginaţia ne spune tot,
secretul ei încă nedesluşit este arma noastră în ajutorul vieţii.
Viaţa e patetică pe lângă natură.
Natura conţine viaţa, moartea şi o putere absolută asupra inconştientului uman.
Natura face omul sa fie om, omul fără natură fiind un nimic, un corp fără suflet.
Natura produce geniul, iar geniul o redă.
Natura e Dumnezeu....sau e mai presus de El!?...

Pe vremea lui Lucifer

Dimineaţă sumbră în culoarea luminilor stradale
Oraşul e o umbră sub cerul de un albastru mat
O femeie zgribulită merge pe stradă,
Iar infinitele ciori comunale acoperă cerul
Luna priveşte "natura" cum se trezeşte:
Câinii latră si ţiganii cântă,
Soarele răsare.
Oraşul izbucneşte.

În mine

O rană adâncă îmi străbate sufletul
Aş vrea să fie mai mult decât realitatea din inima mea!
Gânduri neomogene îmi străpung mintea
Şi dor mai mult decât ai putea vedea.

Aştept, dar aşteptarea e lungă,
Hmm,...râd de infantilismul cu care o fac.
Gândesc, dar gândirea...
mă readuce la durere,
iar durerea, din păcate, e doar a mea!

Iluzie

Mă gândesc la mare. E un fel de obsesie, sau poate..., Nu! E o obsesie (trebuie să fie)! Ar putea fi altceva?
Cred că până la urmă e doar marea.
E un fel de lumină. Un ghid. Un ţel? Sau... e doar reverie.
Of! De ce trebuie să fie atât de greu? De ce trebuie să fie peste tot? E cu mine în gând aici şi acolo, mă însoţeşte peste tot şi-mi apare în faţa ochilor când vrea ea. E atât de impulsivă! Nu se gândeşte decât la ea... şi la mine, la noi două...o amintire.
Când ma gândesc la ea, am impresia că orice vis poate deveni realitate. Îmi dă putere să cresc, să mă înalţ, să fiu EU. Un EU aşa cum îmi doresc să fiu, nu cum sunt, un EU perfect în imperfecţiunea lui. Un vis ce ar putea deveni realitate.

O iluzie!

Călătorie

Închide ochii şi simte.

Simţi cum uiţi de tot?

Te înfăşori printre ramurile acelui copac pe care îl vezi în depărtare

El e puterea ta, ghidul tău aici:

ACUM el reprezintă inima, creierul şi sufletul tău. Te conduce.

Întinde mâna şi culege o floare, una din milioanele de flori pe care le vezi... Îi simţi gingăşia? E şi a ta, tu ţi-ai ales-o. Îi vezi frumuseţea? Aşa eşti şi tu, îi faci pe cei din jurul tău să vrea să te culeagă. Ştii că aşa e.

Nu observa norii de pe cer (gândurile tale negre), dar simte puterea cu care te atacă. E ploaia.

 Las-o să vină spre tine, primeşti-o cu braţele deschise, sărut-o pentru a-i simţi gustul.

 Niciodată ea nu te va cuprinde în totalitate. 

Ea se scurge de pe tine şi lasă razele calde ale soarelui să o elimine.

Tu vei fi mereu cald şi plin de viaţă, ploaia e doar trecătoare, ca orice supărare.

Abis

De unde ai apărut?
Cum ai ajuns aici, strângându-mă în braţe, uitând de toate:
Doi amici într-o prăpastie, nici nu îşi dau seama unde sunt, se au unul pe altul şi asta e tot ce contează...
Aşa şi noi, am căzut în aceiaşi prăpastie, ne-am cunoscut şi am început să cădem din nou şi din nou, doar pentru a ne revedea.
Prăpastia e totul, întâmplarea.
Repetarea e dorinţa, curiozitatea.
Iar revederea e iubire?
Aşa că:...
Iubirea se naşte din curiozitate?...