De ce să simt goliciunea lacrimilor pe trupul înfăşurat în zăcăminte de durere? Şi-aşa gândurile sunt obosite, iar ideile rănite. Ochii nu vor să se lipsească de amintirea ta, în timp ce umbra mea cutreieră locurile moarte ale viselor neîmplinite. Rama noastră cade uşor în prăpastia durerii, parcă alergând spre reunirea chinurilor. Aburi denşi înconjoară sfera de răutăţi a inimii mele, dar nu reuşesc să răzbată până în miezul gol al sentimentelor ce-au vrut a fi reale.
Ţepi imenşi cutreiră camerele distruse ale speranţelor deja moarte, în căutarea ultimelor urme de milă sau compasiune. Lacrimile au secat cu desăvârşire privirile ucise. Aşteptarea e neîndurătoare. Viitorul e prezentul, iar prezentul a ajuns să fie o încercare de nepăsare.
Lumina cade. Cortina se stinge.
